Recenzie film: J. Edgar

J. Edgar (2011)

Regie: Clint Eastwood

Cu: Leonardo DiCaprio, Naomi Watts, Judi Dench şi Armie Hammer

Gen: biografic, dramă

Nota imdb: 6,6

ATENŢIE! CONŢINE SPOILERE!

Filmul lui Clint Eastwood relatează poveste unuia dintre cei mai controversaţi oameni ai istoriei americane: John Edgar Hoover – primul director din istoria FBI.

Leonardo DiCaprio interpretează rolul persoanei care a condus FBI timp de 48 de ani şi care a trecut prin mandatele a 8 preşedinţi americani.

Încă de la început, se evidenţiază clar influenţă puternică a mamei asupra lui Edgar. Prin răspunsuri de genul „Da, mama”, Edjar evidenţiază supunearea faţă de aceasta.

DiCaprio îl introduce pe Edgar drept un tânăr dinamic şi ambiţios, dornic să realizeze fapte măreţe, ce nu se lasă doborât uşor. Deşi din punct de vedere profesional este un geniu, pe plan personal Edgar este instabil. Pe lângă influenţă majoră a mamei, Edgar se lasă foarte uşor influenţat de normele societăţii:

• este dispus să renunţe la Clyde pentru o posibilă „doamna Hoover”, la sugestiile şi insistenţele mamei şi ale principiilor societăţii;
• presat de aceste norme, o cere pe Helen Gandy subit în căsătorie brusc şi neaşteptat, fără a avea motive fondate sau mai ales sentimente.

Se fac aluzii clare la relaţia dintre Edgar şi mâna lui dreaptă – Clyde; Eastwood sugerând de multe ori că relaţia lor este una romantică, pe lângă cea profesională. Acest lucru se reflectă şi prin prezenţa celor 2 birouri ale lui Edgar – făcându-se trimitere la viaţa dublă pe care acesta simţea că o trăieşte, ascunzându-şi relaţia cu Clyde.

Aş prefera să am un fiu mort, decât un fiu narcisă!

Acest ultimatum dur al mamei când Edgar încearcă să i se destăinuie îl face să se închidă şi mai mult, simţind astfel presiunile normelor societăţii şi mai mult. Moartea mamei clar îl afectează, dar scena în care acesta se îmbracă cu rochia acesteia şi îi poartă bijuteriile sugerează disperarea, dar totodată eliberarea simţită de Edgar că se poate simţi bine cu propria persoană.

Ciclitatea scenelor la alegerea noilor preşedinţi sublineaza trecerea timpului, dar şi poziţia influenţă a directorului FBI. Fascinaţia ce pluteşte în jurul lui se datorează inovaţiilor pe care la aduce FBI-ului. Filmul prezintă şi aspectele profesionale, dar viaţa personală este cea care fascinează.

Dacă în viaţa personală este mereu nesigur şi se simte încolţit, ca director al FBI-ului, J. Edgar nu sta de două ori pe gânduri. Are propria arhiva de dosare secrete, copii ale dosarelor importante şi nu numai. Prin acest control absolut îşi recâştiga probabil încrederea de şine de care nu are parte pe plan personal.

Relaţia cu Helen Gandy este interesantă, iar mie îmi place să o asemăn cu relatioa Harvey Specter – Donna Pulsen.

Este atât de dornic să rămână drept un simbol, încât îşi schimbă biografii pentru a-şi putea permite să inventeze poveşti nu tocmai adevărate despre aventurile sale, dar scopul lor este acela de ai asigura admiraţia pentru o perioadă lungă de timp.

J. Edgar este un film biografic liniştit, echilibrat, dar cu o tentă gravă. Merită urmărit!