Este sezonul roșiilor de grădină. Cel puțin în grădina părinților mei, cu siguranță este perioada roșiilor să acapareze atenția.
Mama face în fiecare an suc de roșii, bulion și alte preparate din minunățiile astea care aparent sunt fructe și nu legume, cum am crezut până acum.
Ideea e că mie îmi plac foarte mult roșiile, și dacă nu am cu ce să le mănânc – le mănânc și goale.
Anul ăsta mama a pus în grădină niște roșii cherry tare deșuchiate: roșii galbene, negre sau în formă de pară. Și am zis că trebuie să profit de bucuria asta de culori, așa că am căutat într-o aplicație cu rețete ceva cu roșii.
Am dat peste rețeta asta – deșuchiată și ea – de bruschete cu tahini care a furat papilele gustative a tuturor oamenilor care le-au gustat, așa că vă las și vouă rețeta mai jos.
Rețeta nu este invenție originală – puteți găsi rețeta orgininală în aplicația Deliciously Ella, dar este versiunea vegană (de post) și este exclusiv în limba engleză.
Așadar pentru cei intimidați de limba engleză, găsiți rețeta mai jos.
Spor la gătit!
Bruschete cu tahini
Ingrediente
- 500 grame roșii cherry
- 2 linguri tahini
- 4 linguri ulei de măsline
- 50 grame parmezan
- o mână pătrunjel verde
- 3 căței usturoi
- 1/2 zeamă de la o lămâie
- 1/4 linguriță sare (sau după gust)
- 6 felii de pâine prăjită
Mod de preparare
- Tocați roșiile în cubulețe mici. Astfel vor fi mai ușor de pus pe pâine și nu vor cădea.
- Tocați pătrunjelul verde și cățeii de usturoi mărunt și puneți-le peste roșii. Amestecați.
- Peste roșii, puneți uleiul de măsline, pasta de susan (tahini), parmezanul ras, zeama de lămâie și sarea.
- Amesteci totul cu grijă pentru a nu sfărâma roșiile. Adăugați după gust sare sau zeamă de lămâie, dacă mai simțiti nevoia.
- Lăsați compoziția la frigider cât prăjiți pâinea, sau până doriți să serviți bruschetele cu tahini.
- Prăjiți feliile de pâine. Puneți din amestecul de roșii și tahini peste feliile de pâine prăjită și savurați aceste bruschete cu tahini!
Câteva sfaturi
Vă las mai joc câteva detalii în plus despre această rețetă, pe care sper să vi se pară utile:
- puteți servi bruschetele cu tahini pe bucăți mici de pâine (asemeni bruschetelor originale)
- de dragul esteticii, puteți folosi roșii cherry de diferite culori (galbene, negre, roșii, etc.)
- pasta de susan (tahini) este ușor amăruie, așadar va fi normal ca și bruschetele să aibă o aromă asemănătoare
- puteți păstra amestecul de bruschete pentru încă 1-2 zile, la frigider, într-un castron bine închis
- dacă sunteți mari amatori de usturoi (ca mine 😅) puteți freca un cățel de usturoi pe feliile de pâine proaspăt prăjite – astfel aroma va fi și mai intensă
Sper să încercați aceste bruschete cu tahini, întrucât sunt gustarea ideală pentru aceste zile călduroase de vară! Sunt răcoroase (nu au nevoie de aragaz sau cuptor) și pline de arome vibrante.
Vă sfătuiesc să încercați și varianta vegană din aplicația Deliciously Ella. Dacă încercați oricare din variante, vă rog să-mi spuneți cum vi s-a părut!
Poftă bună!