Am așteptat foarte mult să pot să văd Nymphomaniac. În primul rând pentru că a doua parte a fost interzisă în cinematografe și în al doilea rând, în Galați nu avem cinematograf ca lumea (șoc, șoc, șoc!). Pentru că s-a creat un întreg scandal în jurul acestui film, și a faptului că a fost cenzurat atât de mult, evident că interesul meu față de acest subiect a crescut și am vrut să văd cu ochii mei ce era atât de grav și urât în acest film încât să nu s-a permis accesul audienței ce avea minim 18 ani.
http://www.youtube.com/watch?v=5NkVZAcNp3A
Michael Fassbender spunea o chestie foarte interesantă și adevărată în perioada în care promova Shame – un alt film care a rușinat cinefilii autohtoni. A recunoscut că la început îi era greu să se vadă în asemenea scene, apoi a reazilat că scenele (puțin cam explicite) de sex erau acțiuni mult mai naturale decât cele din filmele de acțiune – de exemplu – unde oamenii se împușcă ca la bâlci, iar pe noi nu ne deranjează.
Revenind la filmul nordic care a reușit să facă comisia de rating să roșească atât de tare încât să-l interzică, apoi să se razgâdndească și așa mai departe. Eu cred că le-a plăcut atât de mult a doua parte, încât nu găseau scuze pentru a-l vedea din nou. 🙂
Personal, consider că Nymphomaniac a pornit cu stângul încă de la partea de promovare. S-a pus foarte mult accentul pe partea de nimfomanie, sex, obsesie și lucruri interzise. Eu una asta așteptam de la acest film, pentru că asta mi s-a transmis. Știm cu toții că sexul vinde, dar dacă veți urmări filmul, veți avea surpriza să vedeți că în esență nu este vorba despre asta.
ATENȚIE, CONȚINE SPOILERE!
Filmul începe extrem de greu, scena de început este enervant de lungă și te plictisește. De asemenea, până începe Joe să povestească, te întrebi de ce oare te uiți la film. Ciudatul mod ales de Lars von Trier de a corela etapele din povestea lui Joe cu diferite obiecte din camera lui Seligman este din nou diferită.
Nymphomaniac debutează cu imaginea lui Joe – o femeie de 40-45 de ani – leșinată în urma unei bătăi primite pe stradă. Aceasta este găsită de Seligman, acesta îi oferă adăpost peste noapte, iar Joe i se confesează. Ca orice confesiune, totul începe cu o amintire din copilărie, după cum relatează și Joe. O primă corelare interesantă este cea de cum Joe își găsește sursa inspirației pentru povestea ei: cateve pene agățate pe perete.
Primele scene sunt corelate cu etape ale pescuitului. Joe își imparte povestea în diferite capitole – capitole pe care le-ați putut urmări și pe site-ul fimului. Apoi apar legături cu numere lui Fibonacci, religie, mitologie și nu numai.
Aceste corelări vor exista pe toată durata filmului, dar lucrurile devin interesante în momentul în care Joe îl intâlnește pe Jerome pentru a 3-a oară. E interesant de urmărit obsesia pentru cifra 3: cei 3 amanți, îl întâlnește pe Jerome a 3-a oară și rămân împreună și desigur, 3-ul din șirul lui Fibonacci.
O dată cu reapariția lui Jerome, povestea capătă o altă atmosferă. Tot aici se sfârșește primul volum. Al doilea volum prezintă mai mult disperarea lui Joe de a-și redescoperi sexualitatea de care era atât de dependentă. Se trezește a fi prinsă într-o viață pe care nu și-o dorește: are un copil, Jerome o îndepărtează, dar este extrem de gelos, deși acesta îi sugereaza să se culce și cu alți oameni.
Disperarea lui Joe de a se redescoperi o face să trăiască în propria lume: își abandonează familia în favoarea propriei plăceri. Apar
din nou corelări între copilărie, prezent și mitologie.
Succesiunile dintre aceste legături fac ca filmul să își piardă din conotațiile sexuale și să îți atragă atenția asupra legăturilor profunde și mitologice dintre relatările lui Joe.
Deși își abandonează propriul copil, Joe simte o oarecare responsabilitate față de acesta, întrucât îi alimentează lunar un cont din bancă. Atașamentul ei față de P pare autentic, până când totul devine o altă aventură. Nu am reuși încă să îmi dau seama dacă ura lui P față de Joe a apărut înainte sau după ce aceasta l-a întâlnit pe Jerome.
Interesantă este și ciclitatea mai mult decât evidentă a filmului. Acțiunea începe cu Jerome și obsedanta sumă 3 + 5 și se încheie tot cu ea.
Singurele personaje reale din toată povestea par Jerome, Joe, părinții acesteia și Seligman, întrucât aceștia sunt singurele personaje care au privilegiul de a li se da nume și alte elemente care să le face virosimile, restul personajelor li se atribuie doar câte o litera pentru a putea fi indentificați în firul narativ. Probabil acest lucru ajută ca atenția puclicului să nu fie distribuită și asupra unor posibile alte povești ale personajelor.
Poate partea cea mai neașteptată este tocmai Seligman, care de-a lungul filmului lasă impresia ca e un fel de voce a conștiintei și rațiunei pure, el este cel care, în final, se dovedește a fi cu totul altfel de om.
Fără alte comentarii, Nymphomaniac este un film complex, care nu face excepție de la „aparențele înșală”. Veți găsi obsesii, filosofie, cultură, psihologie și nu numai.
