Mi-a găsit Julie un film foooarte drăguț. Și cum nu puteam noi să mâncăm pizza așa… pe uscat :)) ne-am gândit să ne uităm la filmul pe care mă chinui de o săptămână să i-l dau pe un stick. Nu știu de Julie, dar eu nu am citit nimic despre film, nici trailer-ul nu-l văzusem, știam doar că joacă Keira Knightley.
Never Let Me Go spune povestea a 3 prieteni: Ruth (Keira Knightley), Kathy (Carey Mulligan) și Tommy (Andrew Garfield – noul Spider Man) ce cresc împreună într-o școală de la sfârșitul anilor ’70 din Marea Britanie. Copii cresc într-un mediu perfect, complet izolat de lume. Inițial eu m-am gândit că este un colegiu puritan, însă sursele spun că e catolic. Elevii au parte de tot: de la mâncare și haine până la cursuri de cum ar trebui să se comporte în societate. Singura fisură în tot tablou perfect creat la Institutul Hailsham este acela că elevii nu au contact cu lumea exterioară, trăiesc în lumea aproape utopică creată de conducere. Povești îngrozitoare despre morți subite ale elevilor care au părăsit campusul bântuie printre elevi, iar Miss Lucy, noua supraveghetoare nu reușește să se adapteze la regimul idealist. Neputând accepta concepția creată de institut, Miss Lucy le prezintă elevilor săi cum ar putea arăta viața lor după ce termină școala, neuitând să adauge faptul că soarta lor fusese deja stabilită: vor fi donatori de organe.
Un film amar, emoționant și profund. Cei trei formează un trio de excepție, creând personaje foarte profunde, portretizând excelent disperarea prin care trec, dar și tristețea de a nu descoperi viața. Hailsham crea obiecte perfecte, pretinzând că în lumea exterioară există un model după care aceștia erau educați. „Poor creatures” oftează Madamme când Kathy și Tommy își pierd ultima speranță că ar mai putea avea ceva timp pentru fericire. Toată drama rulează pe fundalul melodiei preferate a lui Kathy: Never Let Me Go.Un lucru interesant este preferința lui Ishiguro pentru anonimat; el nu dezvăluie numele personajelor, mulțumindu-se doar cu inițialele numelor de familie, adâncind lipsa de personalitate a copiilor.
Never Let Me Go este un amalgam de sentimente grele și profunde a unor ființe ce nu au apucat să afle ce reprezintă viața cu adevărat. Am rămas mai mult decât trăsnită când am aflat scopul lor în viață, un scop crud, dar probabil foarte real în anumite cazuri. Filmul este inspirat după romanul scriitorului englezo-japonez 🙂 Kazuo Ishiguro, publicat în 2005. Asemeni cărții, care a primit numeroase premii, filmul are 20 de nominalizări la diferite festivaluri de film, nu prea cunoscute din păcate.
Vă las mai jos trailerul, sper să vă placă. Filmul este foarte interesat, dar nu pentru oricine. Și uite așa, am mai adăugat o carte pe lista „de cumpărat și citit”.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=EUPsKjdtQSM?rel=0]
1 comentariu
Un film aproape morbid, daca am inteles bine, acei copii erau “clonati” dupa niste “originale” (nu se specifica exact cum sau in ce circumstante) spre a servi in viata de adult ca suport pentru prelungirea vietii.. altora, din afara acelui sistem bolnavicios.
Avand o copilarie aparent perfecta, insa in esenta foarte fada, viata lor incepe sa se schimbe din momentul in care afla de la noua supraveghetoare ce le rezerva viitorul.
N-am inteles foarte bine motivul pentru care Kathy si Ruth isi cautau “originalele”, sau poate mi-a scapat un amanunt cheie…
Adica nu inteleg la ce ar fi ajutat asta. In acele imprejurari eu as fi fost totusi mai axat pe cum as fi putut influenta sau schimba viitorul… decat sa ma leg de origini.
Am urmarit filmul fara sa citesc nimic inainte, si jur ca in inocenta mea chiar speram ca macar cei doi indragostiti sa primeasca o amanare de la momentul ravasitor ce prevestea inceputul sfarsitului.
Dar NU, Sfarsitul a venit – taios, rascolitor, dezolant, amintindu-le ca ei, orice alegeri ar fi facut de-a lungul scurtei vieti, erau doar niste marionete incapabile sa-si modeleze destinul.