Acum mai bine de un an, când stăteam deja de ceva timp izolați prin case, unul dintre managerii noștri, a sugerat să ne apucăm să facem sport de acasă, prin Teams, cu un antrenor personal.
Ne-am adunat o gașcă de vreo 15 oameni care au zis că s-ar băga să face sport așa – online. Am vorbit cu Andreea, ea ne-a făcut o mică evaluare (dacă avem anumite probleme, ce echipamente avem, ce obiective de dorim sa atingem, etc.) și ne-am pus pe treabă.
Dar înainte de a trece la lecțiile învățate, haideți să mai vorbim puțin 🙂
Relația mea cu sportul/mișcarea
Cred că este foarte important de menționat că sunt o slăbătură. Nu mănânc niciun fel de ierburi magice. Pur și simplu o moștenire genetică foarte bună, luată de la mama și de la tatăl ei – slăbături și ei, de altfel.
Evident că nu am avut niciodată vreo motivație de a face sport pentru a slăbi. Ba din contră. Evitam să fac sport de frica că aș putea slăbi.
Cu toate astea, am început încet, încet să cochetez cu ideea de a face sport. Mă cam interesa beneficiile pe care acesta le aduce asupra sănătății fizice și psihice.
Am încercat să merg de 2-3 ori pe la ore de aerobic sau fitness, dar colegele de sport au ridicat o sprânceană la mine și mi-au zis: “Dar tu ce cauți aici, că ești deja slabă!”.
Și așa mi s-a tăiat cam definitiv elanul de a mai merge în locuri “publice” pentru a face sport. Știu – un motiv pueril, dar cred ca avem 18-19 ani atunci.
Ulterior am mai încercat să fac de capul meu – prin aplicații (slavă Domnului, ai de unde alege!). Dar dupa câteva săptămâni, ligamentele mele de la genunchi o luau razna. Trebuia sa iau 3-4 săptămâni de pauză, apoi când mă reapucam, aceeași problemă reapărea.
Așadar nu prea făceam niciun fel de progres.
Ce am învățat în 6 luni de lucru cu un antrenor personal
Cu Andreea ne-am antrenat de 2 ori pe săptămână, mai bine de 6 luni (cred că undeva la 7-8). S-a spart gașca când au început să se redeschidă sălile, lumea revenea la birou sau pleca prin concedii.
Dar în cele 6 luni am descoperit câteva lucruri interesante – unele stupid de evidente.
Cum să respir
Poate credeți că a respira e chestia aia standard pe care cu toții știm să o facem în mod implicit.
Nu este așa.
Dacă nu respiri corespunzător în timpul efortului fizic… obosești ca prostul. Altfel nu stiu cum să zic.
Nu știu să explic procesul fizic din spate, dar idee e ca dacă îți sincronizezi inspirațiile și expirațiile cu efortul și repausul exercițiilor, totul devine mult mai simplu. Nu mai obosești așa repede, iar exercițiile sunt mai ușor de executat.
Simplu zis: expiră pe efort (când te ridici pentru un abdomen) și expiră pe repaus (când te lași pe spate).
La început pare complicat și încă o grijă în plus la care să te gândești. Dar cu puțină răbdare, va deveni natural.
Cât de important e să te supravegheze cineva
V-am zis că genunchii mei după câteva genoflexiuni (dada, știu că versiunea corectă e genuflexiuni, dar încă sună ciudat pentru mine) sau fandări, își luau gândul de a mai face vreo mișcare.
I-am spus Andreei că “am probleme cu genunchii, maică” și ea a fost atentă să mă ghideze mai cu atenție când puneam genunchii la treabă.
Aparent nu aveam nimic la genunchi, ci proasta execuție îmi afectau ligamentele.
Antrenamentele noastre au avut mereu încălzire temeinică și relaxare musculară la final – ceea ce cu siguranță a ajutat.
Pe mine m-a ajutat foarte mult să fiu supravegheată și corectată de un antrenor – am scăpat de frica durerilor de genunchi.
Sinceră să fiu, nu cred că am suferit vreo accidentare până acum. Că am făcut eu sport cu aerul condiționat pornit, și dupa m-a durut spatele 2 săptămâni, e altă poveste, care nu are treabă cu antrenamentele în sine.
Nu orice tip de mișcare este ideal pentru toată lumea
Eu știam dinainte că urăsc exercițiile cardio (alea care te fac să grohăi de oboseală). Drept urmare nu îmi place să alerg – mă disperă gândul că nu mai pot respira regulat și îmi bubuie inima.
Yoga e încă tortură – deși mă consideram destul de flexibilă.
Antrenamentele cu Andreea (care au fost o combinație de câte puțin din toate) au fost câștigătoare pentru mine.
Este o călătorie să descoperi ce tip de mișcare ți se potrivește. Consider că e important să îți placă sportul pe care îl faci – disconfortul oricum va exista.
Este în regulă să nu adori orice tip de sport/mișcare
A face sport sau mișcare nu e confortabil – să fim serioși. Transpiri, îți crește pulsul, îți întinzi mușchii… nu e ca și cum îți face cineva masaj.
Similar cu ce ziceam în punctul anterior, cred că e foarte important să găsești tăria să accepți că nu orice sport e pentru tine.
Dacă tot se vehiculează, de exemplu, că vedetele fac mai toate yoga, și vrei să te bagi și tu că, na – e cool, dar îți dai seama că este pur și simplu dureros pentru tine să faci yoga – E OK!
De aia există atâtea tipuri diferite de mișcare, astfel încât fiecare dintre noi, să găsim combinația câștigătoare.
Colectivitatea ajută să te ții de treabă
Recunosc că la început, era cam greu cu motivarea. Că te cam doare sufletul să te duci singur la ștreang (a se citi “febră musculară și disconfort”).
Dar cum îmi cam luasem angajamentul că marți și joi de la ora 14:00 ne adunam o mână de oameni pe Teams să ne muncească Andreea, îmi era sincer rușine să nu mă duc. Colegii mei știau că mergeam de fiecare dată și mă așteptau – sau înregistrau sesiunile dacă lipseau oameni din grupă.
Deci motivația mea inițială a fost rușinea.
Cât de importantă e combinația câștigătoare
După cum ziceam, mă cam lecuisem cu mersul la sală. Oricum în pandemie nu era posibil și nici nu prea mă simt eu bine în locuri aglomerate.
Avea nevoie – fără să știu – de cineva care să mă ajute să scap de frica accidentărilor, dar să mă și țină răspunzătoare de a veni la antrenamente.
Așadar, pentru mine combinația de antrenamente online (din confortul propriei sufragerii), cu colegii (responsabilitate/angajament față de alții), sub supravegherea unui antrenor personal (îndrumare specializată și angajament din nou) a fost combinația la care nu m-aș fi gândit nici în 100 de ani că va funcționa pentru mine.
Cât de mult influențează sănătatea mintală
Asta a fost cu adevărat o surpriză pentru mine.
Adică, știam că “bla, bla sportul ajută la menținerea sănătății mintale”. Și credeam că e genul ăla de beneficiu pe care nu îl vezi sau simți – cum e de altfel și beneficiul asupra sănătății fizice.
Dar dacă treceau 1-2 săptămâni în care nu făceam sport (din diferite motive) mă simțeam ca ultimul om. Nu știu cum să descriu sentimentul, dar era groaznic. Ma simțeam lipsită de orice gram de motivație de a face orice.
Iar după prima sesiune de sport, viața era din nou frumoasă. 🙂
Despre motivație și voință
Cred că asta e partea pentru care ați ajuns aici.
Motivația mea de a face sport este cu bătaie lungă: fac sport pentru a mă menține sănătoasă, în speranța că voi ajunge la bătrânețe să mă mișc singură, fără prea multe probleme de sănătate.
Mereu mi-am dorit să ajung genul ăla de persoană care se îngrijește: face mișcare regulat, mănâncă echilibrat, are o rutină de îngrijire a pielii, etc.
Genul ăsta de obiectiv nu îl atingi in câteva luni sau ani – e un obiectiv constant, la care trebuie să muncești continuu.
De aia nu cred în motivația de a face sport pentru a slăbi. În afara faptului că nu știu ce înseamnă să îți dorești să slăbești, motivația de a face sport pentru a slăbi e din start sortită eșecului.
De ce? Pentru că te înhami la câteva luni de chin fizic – până atingi obiectivul de un anumit număr de kilograme, și apoi ești liber.
Așadar iată care sunt gândurile care mă fac pe mine să mă țin de sport, la mai bine de un an de când am început antrenamentele cu Andreea:
- o fac doar pentru mine, pentru sănătatea mea
- fac exercițiile/tipul de antrenamente care îmi plac cu adevărat – nu cele care ma chinuie
- fac mișcare pentru sănătatea mea psihică, pentru că am văzut cât de mult m-a ajutat (mai ales stând încuiată în casă luni de zile)
- nu fac sport pentru a slăbi (deși e mișto să fii așa mai fit)
- mă simt cu adevărat bine când fac tipul de antrenament potrivit pentru mine
Pentru curioși
Mie îmi place să-mi bag nasul în treburile oamenilor, și vreau să aflu și alte detalii. Așa că vă las mai jos alte câteva detalii despre antrenamente și echipamente.
Echipament
Am plecat cu premiza că nu avem echipamente acasă. Așadar am avut un echipament minimal, care ulterior a devenit mai serios. Am început cu prosoape rulate, sticle umplute cu apă și cozi de mătură. 🙂
Vă las mai jos fix ce am eu, ce folosesc cel mai des și ce stă degeaba în dulap:
- 2 x greutăți de 1 kg
- 1 x bandă elastică 15 kg (sincer nu prea am folosit-o, pentru că forța mea e până la genunchiul broaștei, dar o consider ideală pentru călătorii)
- 1 x bandă elastică 25 kg (pe care eu nu una nu am pus mâna ever, ever – Bogdan a mai folosit-o uneori)
- 3 x benzi pentru fesieri (astea de aici – deși nu le-am folosit prea des)
- saltea cu protecție pentru încălțăminte (asta de la Decathlon e ieftină și a rezistat foarte bine, e suficient de groasă cât să nu te doară genunchii sau coloana, și se poate plia, pentru a o face mai groasă, dacă e nevoie)
*folosiți ce echipamente vă plac/sunt necesare sau vă sunt recomandate de antrenor/medic
Vă las detaliile și pentru haine, deși nu sunt relevante, dar na… pentru curioși:
- un echipament de iarnă: colanți și bluză scurtă (bluzele cropped sunt faine că nu transpiri pe abdomen/spate cu ele)
- un echipament de vară: pantaloni scurți și bustieră de sport (subțirică, cu susținere zdravănă)
- mănuși (nu sunt mai deloc necesare, dar mie îmi transpiră palmele mult și alunec pe saltea dacă nu am mănuși 😅)
- adidași – băi, eu am o pereche de încălțăminte sport de la Nike, veche de cel puțin 5 ani care rezistă admirabil. Au mers mulți km prin city break-uri adidașii ăia și încă arată impecabil.Nu port mereu încălțări, că fac în casă, și nu mi-am mai strivit degetele de ceva timp, DAR dacă ar fi să fac mofturi – mi-aș lua o pereche de încălțări mult mai subțiri, cu ventilație mult mai bună
Cu alte cuvinte, dacă chiar vreți să vă țineți de treabă nu vă trebuie multe. Eu folosesc reflexia din televizor și vitrină pe post de oglindă, pentru a verifica poziția corpului (de aia sunt oglinzi în sălile de sport – așa mi-am dat și eu seama care e scopul lor).
Clar, niște haine noi de sport, sau o sticlă fandosită pentru apă, te motivează acolo pentru 1-2 săptămâni.
Dacă sunteți în postura de a vă permite genul ăsta de motivații – și dacă vă și ajută să vă țineți de treabă – bucurați-vă de ele!
Tip de antrenament
Eu știu să fac diferența dintre maxim 2-3 tipuri de antrenamente. Așadar, am întrebat-o pe Andreea ce ne-a dat să facem.
Am făcut antrenamente funcționale. Prin ochii mei de necunoscător, vă pot zice că par a fi niște antrenamente holistice, ce cuprind atât exerciții cu greutăți, dar și mișcări de yoga, pilates sau izometrie, pe diferite grupe de mușchi (în principiu, partea superioară și cea inferioară a corpului).
Unele sunt ceva mai intense (nu exagerat), dar o bună parte din ele sunt accesibile din punct de vedere al efortului/disconfortului.
Cu cine ne-am antrenat
Tot am menționat de această Andreea…
Andreea Duruș a fost cea care a pus bățul pe noi. Este antrenoare de fitness, absolventă a facultății de kinetoterapie din cadrul UBB Cluj.
Deși trebuie să recunosc că mi-era teamă uneori să zic “nu” la vreun exercițiu (cred că și asta a contribuit la motivație 😅), Andreea este foarte deschisă și ne-a ajutat cu sfaturi și încurajări.
Pe Andreea o găsiți la AvoGym, dacă sunteți din Cluj, dar și online.
Progres
După cum ziceam, nu fac sport pentru a slăbi. Din contră, speram să mă ajute să mai pun câteva kilograme.
Evident că nu s-a întâmplat asta.
Cele 2-3 kg de grăsime pe care le aveam, s-au dus, dar nici că am mai pus la loc altceva. Și nu mi-am modificat alimentația – ba chiar din contră. Am cam deraiat de la cum mâncam pre-pandemie (era ceva mai echilibrată treaba cu mâncarea).
Altceva… rezultatele evidente din urma sportului: mai multă forță, mai multă flexibilitate, mușchi mai bine definiți, stare de spirit mult mai bună.
Mai fac?
DA, absolut!
Tot de reflexia din televizor mă folosesc, acum că nu mai e Andreea să mă corecteze.
Avem o bună parte din antrenamente înregistrate, și încă mă folosesc cu drag de ele.
Nu prea mai poți să te lași, sincer. Nu după ce te-ai obișnuit, ai văzut cât îți îmbunătățește starea de spirit, cât ai progresat, și cât de bine arată progresul ăla.
Îmbrățișezi cu drag egoismul/narcisismul și voi zice că o persoană care este în formă arată foarte bine! E mișto să ai brațele și coapsele definite și un abdomen ce dă semne suave de pătrățele.
Nu zic că nu eram mulțumită de cum arătam înainte, deși mi-aș vrea alea 2-3 kg în plus, dar acum îmi admir cu adevărat corpul pe care se văd semnele muncii și determinării.
Sper că am reușit să răspund la câteva curiozități și că am aprins o mică flacără de inspirație și motivație în a include mai multă mișcare în viața voastră de zi cu zi.
Dacă mai aveți întrebări, vă invit cu drag să le lăsați în comentarii – și poate pentru cele mai tehnice, vă poate ajuta chiar Andreea.
Sursa imagine: unspalsh.com | Acest articol nu trebuie confundat cu sfaturi medicale ce pot fi oferite doar de profesioniști. Consultați-vă întotdeauna medicul înainte de a lua o decizie ce vă poate impacta starea de sănătate!
