Cred că fiecare familie are micile ei tradiții de sărbători. Și nu mă refer la împodobitul bradului, tăiatul porcului sau colindat. Ci la acele mici activități care aduc bucurie în suflet, precum micul dejun servit împreună în dimineața de Crăciun, cina din Ajun sau alte mici tradiții asemănătoare.
La noi, această tradiție reprezintă jocurile de societate.
Perioada aia dubioasă, atemporlă dintre Crăciun și anul nou, e perfectă să stai și să joci boardgames (jocuri de societate) alături de cei dragi.
Cum este o tradiția tare dragă nouă, și avem deja un “dulăpior” plin de jocuri, am zis să împărtășesc această tradiție și cu voi – și de ce nu, poate facem schimb de recomandări de jocuri!
Personal ador jocurile colaborative – sunt acele jocuri în care jucătorii joacă împotriva jocului; aceștia trebuie să colaboreze, și să-și creeze strategia la comun, pentru a bate jocul.
Vă las mai jos o listă cu cele mai distractive jocuri de societate pe care le-am încercat până acum!
Cuprins
Cluedo
Dr. Black a fost ucis în mod misterios în conacul său. Scopul jucătorilor este să identifice cine, în ce cameră și cu ce armă a comis crima.
Jucătorii trebuie să meargă din cameră în cameră și să ceară indicii, astfel încât să identifice combinația câștigătoare.
Cine identifică cele trei variabile primul (camera, arma și suspectul) – câștigă jocul.
Jocul se bazează mult pe abilitățile analitice și de deducție ale jucătorilor. Deși pare destul de solicitant, este foarte distractiv.
Jucători: 2-6
Tip de joc: cu zaruri și cărți
Durată: 1-1.5 h
Activity
Activity este probabil unul din jocurile clasice, pe care cu toții l-am jucat (poate fără să știm) în copilărie.
Jucătorii se împart în echipe de minim doi jucători și trebuie să ghicească cuvintele scrise pe cărțile de joc. Cuvintele trebuie explicate fie prin mină, explicații verbale, sau desen – cu cât echipa ghicește mai multe cuvinte în timpul limită de 1 minut, cu atât este mai aproape de victorie.
Regulile sunt foarte simple, dar distracția e invers proporțională cu simplitatea jocului.
Recomand acest joc pentru un grup mai mare (6+ persoane). Totodată încercați să amestecați echipele – astfel încât să nu fiți în aceeași echipă cu persoane pe care le știți foarte bine.
Jocul Activity este atât de popular și apreciat încât există nenumărate versiuni: pentru copii, cu filme, cu sporturi, pentru adulți, etc.
Un lucru important de menționat ar fi că versiunea tradusă a jocului nu are cea mai fericită traducere. Unele cuvinte sunt traduse prost și vor fi greu de explicat/ghicit. Vă recomand să setați de la început o regulă pentru aceste cuvinte: vreți să fie ghicite fix cum e trecut pe cartonaș, sau se admit și cuvintele similare?
Jucători: 3 – 16 (împărțiți în echipe)
Tip de joc: cărți
Durată: 1h
Alias – femei vs bărbați
Aș zice că Alias e un văr îndepărtat a lui Activity.
Este poate puțin mai simplu, întrucât trebuie doar să explici termenii de pe cărți. Dar hohotele de râs pe care le stârnește sunt memorabile.
Similar cu Activity, și acest joc de poate juca în echipe. Și tot similar cu Activity, există diferite versiuni.
Personal vă recomand versiunea Femei vs Bărbați, în care fetele explică fetelor cuvinte de băieți, iar băieții explică băieților cuvinte de fete.
Indiferent de cât de multe ori am jucat acest joc distracția e maximă.
Totodată, ar trebui să menționez că acest joc este contracronometru, iar băieții nu au nicio șansă să-l câștige. Fetele vorbesc mult mai mult și implicit ghicesc mult mai multe cuvinte.
Oricum e un joc genial, care te va face să râzi cu lacrimi.
Jucători: 4+ (împărțiți în echipe)
Tip de joc: cărți
Durată: 2h
Risk – GoT
Risk este un joc de strategie destul de complex. Cred că este cel mai complex joc de societate din această listă. A durat două zile să înțelegem regulile.
Dar nu vă lasați descurajați – e un fel de Monopoly mult mai distractiv.
Nu este un joc colaborativ, din contră. Este un joc competitiv și destul de solicitant, fiind un joc de strategie, care stă la mâna zarurilor.
Risk are diferite ediții, inspirate din diferite seriale, dar pentru spiritul competitivității, vă recomand ediția Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).
Nu are rost să explic regulile aici, dar dacă ați văzut GoT, atunci știti deja despre ce e vorba: vă împărțiti pe casele din serial, și încercați să cuceriți cât mai multe teritorii.
Se îngroașă gluma la jocul ăsta, pentru că poate dura și până la 8 ore (noi am jucat vreo 5-6 cel mai mult) și poate distruge prietenii – ca Monopoly de altfel. DAR e totuși distractiv.
Jucători: 3 – 7 (deși cu extensia de Essos se poate juca și în doi, e foarte plictisitor)
Tip de joc: strategie, zaruri
Durată: 1 – 8 ore
Pandemic
În mod ironic, Pandemic te va învăța cum funcționează o pandemie și cât de important este efortul colectiv în combaterea ei.
Există 4 viruși (cu extensie cred că sunt 5) ce se împrăștie în toată lumea. Scopul jucătorilor este să găsească leacurile pentru cele 4 boli. Partea amuzantă la acest joc colaborativ, este că jocul de poate bate în 3 modalități diferite, dar tu poți bate jocul doar găsind leacurile.
Fiecare jucător are câte un personaj cu o putere: medicul vindecă mai repede, cercetătorul nu permite infectarea anumitor orașe, etc.
Este un joc destul de complex, dar după ce înțelegeți regulile pe deplin distracția e pe măsură!
Necesită foarte multă muncă colaborativă și strategie. Este probabil jocul meu preferat din această listă.
Jucători: 2 – 4
Tip de joc: cărți, strategie, colaborativ
Durată: 1-2 h
Insula Interzisă
Jocul Insula Interzisă a fost creat de aceeași persoană care a făcut și Pandemic. Așadar este tot un joc colaborativ, dar mai simplificat.
Jucătorii naufragiază pe o insulă misterioasă ce se scufundă încet, încet. Trebuie să colaborați astfel încât să puteți pleca cu toții de pe insulă, înainte ca aceasta să se scufunde complet.
Fiecare jucător aduce extra abilități în echipă, în funcție de personajul pe care îl joacă.
Asemeni ca în Pandemic, colaborarea este esențială pentru câștigarea jocului.
Jocul vine intr-o cutie de metal foarte drăguță. Este destul de compact, și ideal de luat în călătorii. Noi îl luăm când mergem în concedii cu prietenii.
Jucători: 2 – 4
Tip de joc: cărți, colaborativ
Durată: 1 h
Ticket to Ride – Europa
Ticket to Ride este un joc ușurel, dar simplitatea lui îl face fermecător.
Suntem în secolul trecut, și străbatem vechile orașe Europene în lung și-n lat, cu trenul.
Scopul jocului este să faci diferitele trasee indicate pe cărțile de joc, pentru a colecta punctele aferente fiecărui traseu construit.
Cine strânge cele mai multe puncte, câștigă jocul.
Dar ce se întâmplă când 2 trasee se suprapun, și un jucător îți strică planurile? Brusc traseul tău devine mai complicat.
După cum ziceam, jocul este foarte simplu, dar fermecător dintr-un motiv sau altul. Personal, nu mă așteptam să-mi placă chiar atât de mult.
Desigur că sunt numeroase versiuni (Londra, Franța New York, etc.). Noi avem versiunea cu Europa și ne place mult.
Jucători: 2-4
Tip de joc: cărți
Durată: 1 h
Dixit
Dixit este un joc destul de simplu, nu necesită foarte multă concentrare și este foarte distractiv.
Jocul se bazează pe un pachet de cărți minunat ilustrate, care – în viziunea fiecăruia – reprezintă o acțiune sau poveste.
Pe rând, fiecare jucător trebuie să pună jos o carte, pe care să o descrie printr-un cuvânt, sunet, proverb, etc. Acesta este rolul povestitorului. Fiecare jucator va deveni povestitor, o dată pe tură.
Ceilalți jucători, pun și ei la rândul lor câte o carte care o consideră potrivită descrierii povestitorului. Cărțile se întorc pe față și fiecare votează cartea pe care consideră că a fost cea inițială.
Scopul jucătorului care este povestitor pe tura lui, este să nu dea indicii nici prea evidente, nici prea complicate, întrucât dacă cartea lui este ghicită fie de toată lumea, fie nu ghicește nimeni, nu primește niciun punct.
Distracția apare când jucătorii își pun creativitatea la bătaie când descriu și aleg cărți. Iese la iveală modul unic al fiecăruia de a percepe anumite lucruri, iar râsetele nu vor întârzia să apară.
Dixit are peste 8 extensii de cărți, așadar se pot amesteca mai multe pachete, dacă simțiți că începeți să memorați cărțile și asocierile făcute.
Jucători: 3-6 (până la 12 cu versiunea Odyssey)
Tip de joc: cărți
Durată: 1h
Jocuri Rapide de Cărți
Dacă nu aveți chef să petreceți câteva ore jucând jocuri mai complexe, vă sugerez și câteva jocuri rapide de cărți. O rundă de joc durează aproximativ 15 minute, cel mult.
Toate aceste jocuri de pot juca cu 2, 3 sau maxim 4 jucători.
Monopoly
Personal urăsc Monopoly – sau cel puțin în copilărie îl uram, și de atunci nici că am mai jucat. Mi se pare că durează extrem de mult și distruge prietenii.
Jocul de cărți Monopoly funcționează cam pe același principiu (strângi proprietăți, ceri chirii, etc.) doar că este mult mai rapid și mai simplu.
O rundă durează cam 15 minute, dar se poate lungi și până la 30 de minute.
Love Letter
O rundă din joc durează maxim 5 minute. Câștigă cel care la final are cele mai multe runde câștigate.
Eu asemăn acest joc cu Killer Predă-te! (pt cei care știți jocul). Scopul jocului este să ghicești ce cărți au ceilalți jucători, și să-i elimini din joc. Ultimul care rămâne cu cartea în mână, câștigă.
Câștigătorul primește un jeton victorie. Când se termină jetoanele, cine a strâns cele mai multe, câștigă jocul. Desigur, puteți juca și doar o rundă.
Am jucat și versiunea mai românească, cu personaje din Harap-Alb. Deși numele personajelor e diferit, principiul de joc este identic.
Exploding Kittens
Numele acestui joc sună destul de dubios, cum sunt și arată și cărțile din joc de altfel.
Lăsând la o parte creativitatea excesivă pusă în crearea acestui joc, e un joculeț tare simpatic.
Se joacă foarte repede, și este asemănător cu jocul clasic de cărți Macao.
Cred că ce îl face atât de atractiv, sunt chiar pisicile grăsune de pe cărți, care explodează, mănâncă sau fură.
Bineînțeles că preferințele nu se discută. Fiecare poate prefera anumite tipuri de jocuri de societate. Însă pentru mine, este un mod foarte plăcut de a petrece timp de calitate cu cei dragi și de a ne și distra în același timp.
Cam toate jocurile din această listă, au și versiunea online (aplicații pentru mobil), dar consider că experiența nu este pe măsură.
Vă încurajez să lăsați ecranele deoparte în perioada Crăciunului, și să trăiți experiența “clasică” a jocurilor de societate.
Mi-ar plăcea să știu dacă vă place și jucați jocuri de societate (board games) în perioada sărbătorilor. Și dacă da, care sunt preferatele voastre? Mereu sunt în căutare de noi jocuri interesante!