Ce fac eu pe 12 iulie în fiecare an? De regulă încerc să „trec peste” pentru că în copilărie mă așteptam să mă simt cu un creier în plus, probabil, iar când am constatat că ieri a fost ca azi și azi va fi ca mâine am încetat să mă mai trezesc dimineață în mijlocul vacanței. Doar că mama, draga de ea, de câțiva ani buni, îmi cântă în fiecare dimineață, la ora 6. Așa că după ce mi-am revenit puțin m-am culcat la loc. Doar că fericirea mea a fost de scurtă durată, pentru că de la 10 au început să sune toate telefoanele, pe care nu știam că le am prin casă.
M-am ridicat din pat, am scris câte ceva, m-am învârtit prin casă, în concluzie am asteptat să treacă ziua. Nu am dormit bine, pentru că sora mea nu mi-a trimis sms la miezul nopții, cum obișnuiam să facem de când ne știm și eram supărată foc. Maria mi-a dat trezirea de la 9, că doar ea învață pentru admitere și nu are somn.
Supărată foc cum eram – deja o scosesem pe Elena de pe lista cadourilor de Crăciun și din Testament, plus că plecase la mare fix în perioada asta – îi aștept pe ai mei, mâncăm, suflăm în lumânări, tăiem tortul, cântăm, tot tam-tam-ul cuvenit. Îmi mai trecuse din supărare după ce am primit explicația cadourilor primite de la ai mei.
Stând în balcon, la bârfă cu tata aud un „Oanaaaa!!!” puternic. M-am dus repede să văd unde arde și le-am văzut pe cele două creaturi nebune. Pe niște hârtii mi-au scris „am încercat să te sunăm, dar era ocupat… asa că îți spunem altfel…”:
Calitatea pozei lasă de dorit, dar camera mea foto a cam murit și nu am avut altceva la îndemână decât un telefon. Am început să râd în asemenea hal încât mă apucase și plânsul pentru că nu mă așteptam la așa ceva și încă nu realizam că Elena venise tocmai de la mare ca să-mi picteze minunăția asta. Nu pot să zic decât un MULȚUMESC uriaș pentru că surpriza a fost de proporții. Să nu uit să menționez că tradiția surprizelor a început acum 2 ani când Julie mi-a făcut cadou un portret desenat în grafit, primul ei portret :D, anul trecut am primit un album handmade cu poze suuper vechi (de prin generală) iar anul ăsta citiți deja. 😀 Se pare că ziua de 12 iulie nu a fost deloc cum mă așteptam și desigur că Elena a fost rescrisă pe lista cadourilor de Crăciun. 🙂
1 comentariu
da, o surpriza pe care multi si-l doresc, nu-i asa?