… sau cel puţin aşa sper.
Am aflat destul de târziu de campania România prinde rădăcini, dar am reuşit să ne strângem cam 25 de persoane. Toţi aveam experienţa acumulată cu organizarea LDIR şi acum am avut ocazia să fim de partea cealaltă a desfăşurării acţiunii.
Foarte mult noroi, distracţie şi dorinţă de a schimba ceva, au fost principalele cuvinte pentru echipa ce s-a ocupat de împădurirea parcelei nr 22. 🙂
Bineînţeles că am avut parte şi de incidente… amuzante. Un domn primar a venit cu o întreagă şatră de oameni (Dumnezeu ştie de unde şi cum a adunat atâta lume) şi a venit mândru nevoie mare, să planteze şi el copaci, că deh! îi pasă, şi dacă tot îi pasă să apară şi la teveu ca să-l vadă mai marii ţării cum a adunat el atâta lume dornică de muncă. Oamenii au trecut rapid pe la fiecare parcelă – săpând cel mai probabil câte 5 gropi la fiecare – şi au ajuns şi la 22. Eu îmi savuram sandvişul linişită, la fel făceau alte două-trei persoane. Domnului primar i s-a părut foarte injust ca noi, nişte nesimţiţi şi nişte măgari care nu săpau de la ora 10 (era în jur de 12), să stăm degeaba, iar dânsul să-şi verse duhul peste bieţii puieţi. Evident, am încercat să-i spunem că săpăm de mai bine de o oră, dar la fel de evident că nu am reuşit nimic. Mai mai să-i plesnească aorta de nervi, primarul cu pricina îşi adună şatra şi pleacă, după ce ne face teoria chibritului că el nu are cu ce să sape.
Şi cam asta a fost ampla acţiune de 15 minute a domnului primar. Tot circul nu a fost decât o modalitate foarte ieftină de a-şi face reclamă, şi a mai băgat şi Petromul în asta. Ce pot spune… ruşinică, frumos vă mai şade!
Marea problemă a acţiunilor de acest gen este că, românul încă nu a asimilat adevăratul înţeles al cuvântului “voluntariat” pentru că marea majoritate au rămas cu sechele din anii ’80 când erau obligaţi să muncească pământul patriei.
Mereu vor fi “incidente” asemănătoare, dar asemenea acţiuni sunt bine-venite. Felicitări pentru organizare, a fost chiar bine pusă la punct.
